Drumeţii

Comuna Bârnova

Pădurea Bârnova le oferă pasionaților de activități în natură nenumărate trasee pe care își pot testa bicicletele, dar și rezistența.

În comuna Bârnova (satul Vișan) se află Crama Gramma, un producător local de vinuri care organizează festivalul "La Vie" în luna septembrie, cu expozanți producători locali și concerte pentru celebrarea recoltării strugurilor. Pădurea Bârnova din apropiere este un sit protejat Natura 2000 și este principala zonă de agrement pentru pasionații de ciclism montan și trail running. Pădurea le oferă cunoscătorilor nenumărate trasee pe care își pot testa bicicletele și rezistența. În drum spre cel de-al treilea deal care înconjoară Iașul, întâlnim Parcul Arca lui Noe, creat de o fundație caritabilă, care a amenajat un loc de joacă și o mini-fermă pentru copii. La câteva sute de metri distanță, ajungem la Hamak Recreational Club, unde te poți opri ca să îți reîncarci bateriile pentru a doua jumătate a traseului.

Parcul de Aventură Hamak, pe drumul dintre Mănăstirea Bârnova și Platoul Repedea, este locul ideal pentru a scăpa din cotidian. Clubul de agrement oferă o gamă largă de activități, cum ar fi drumeții, cățărări, parc de aventură, paintball, tir cu arcul, pescuit sau închiriere de biciclete. Se remarcă implicarea clubului în organizarea și susținerea evenimentelor active, începând cu trail running sau ciclism montan. O serie de evenimente, cum ar fi Bulz & Blues, Harvest Festival sau festivaluri de muzică și concerte sunt organizate la Hamak. Intenția Clubului Hamak este de a oferi cât mai multe modalități distractive și non-invazive de petrecere a timpului în mijlocul naturii. Așadar, în drum spre Rezervația Repedea, te poți bucura de liniștea și confortul Parcului de Agrement Hamak. De aici, putem merge mai departe, spre cea mai abruptă parte a traseului, pentru a ajunge în Podișul Repedea.

strada Dabija vodă, 707038

Distribuie